Legea nr. 163/2018 – modificări de natură contabilă
În monitorul oficial nr. 595 din 12.07.2018 a fost publicată Legea nr. 163/2018 pentru modificarea și completarea Legii Contabilității nr. 82/1991, modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990, precum și modificarea Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, prin care se introduce posibilitatea ca o societate comercială să distribuie dividende în cursul anului.
Vă prezentăm cele mai importante modificări:
La articolul 19, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3.1) și (3.2) cu următorul cuprins:
3.1 Repartizarea trimestrială a profitului către acționari sau asociați se poate efectua opțional, în cursul exercițiului financiar, în limita profitului contabil net realizat trimestrial, plus eventualele profituri reportate și sume retrase din rezerve disponibile în acest scop, din care se scad orice pierderi reportate și sume depuse în rezerve în conformitate cu cerințele legale sau statutare, respectiv pe baza situațiilor financiare interimare aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților, după caz.
3.2 Regularizarea sumelor repartizate în cursul exercițiului financiar trebuie să aibă loc după aprobarea situațiilor financiare anuale, iar dividendele repartizate și plătite în plus în cursul exercițiului financiar se restituie în termen de 60 de zile de la data aprobării situațiilor financiare anuale. Obligația de restituire intervine pentru persoanele care au încasat dividende trimestrial, iar conducerea societății are obligația de a urmări recuperarea acestor sume și de a dispune măsurile ce se impun în acest scop.
- Persoanele care optează pentru repartizarea trimestrială de dividende au obligația să întocmească situații financiare interimare. Până la această dată nu a fost efectuată nici o precizare în acest sens, dacă va exista un format standard sau fiecare societate în parte își va adapta un model propriu.
- Situațiile financiare interimare sunt supuse auditului, în situația în care persoanele care le întocmesc au obligația de auditare statutară a situațiilor financiare anuale sau optează pentru auditarea acestora, potrivit legii.
- Situațiile financiare interimare sunt supuse verificării de către cenzori în cazul în care situațiile financiare anuale fac obiectul verificării de către cenzori, potrivit legii.
Noile prevederi legislative avantajează societățile comerciale care înregistrează profit și care doresc să distribuie profitul trimestrial către acționari/asociați.
Vechile reglementări permiteau distribuirea profitului înregistrat de către societate numai după aprobarea și depunerea situațiilor financiare anuale.