OMFP nr. 3067/2018 – distribuirea dividendelor în cursul exercițiului financiar
Prin OMFP 3067/2018 au fost completate reglementările contabile stabilite prin OMFP nr. 1802/2015 pentru a putea fi înregistrate în contabilitate operațiunile de distribuire de dividende în cursul exercițiului financiar (trimestrial).
Entitățile care au optat, potrivit legii, pentru repartizarea trimestrială de dividende, vor întocmi situații financiare interimare formate din bilanț și contul de profit și pierdere.
Aceste componente au aceeași structură aplicabilă situațiilor financiare anuale, veniturile și cheltuielile astfel raportate se stabilesc cumulat de la începutul exercițiului financiar până la finele trimestrului pentru care entitatea a optat să repartizeze dividende.
Situațiile financiare interimare reprezintă situații financiare cu scop special, fiind destinate repartizării de dividende în cursul exercițiului financiar și care se întocmesc utilizând politicile contabile aplicate de entitate la data întocmirii acestora. Situațiile financiare interimare sunt însoțite de politicile contabile semnificative.
În vederea întocmirii situațiilor financiare interimare se procedează la efectuarea inventarierii de natura activelor, datoriilor și capitalurilor propria, conform prevederilor OMFP 2861/2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor propria și a evaluării acestor elemente potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
Rezultatele inventarierii și ale evaluării efectuate cu această ocazie se înregistrează în contabilitatea entității, iar situațiile financiare interimare se întocmesc pe baza balanței de verificare în care sunt cuprinse rezultatele inventarierii.
Situatiile financiare interimare sunt semnate de persoanele in drept si se depun la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice in termen de 30 de zile de la aprobarea acestora de către adunarea generala a acționarilor/asociaților.